Scrisoare deschisă către toate autorităţile române ce cuprinde reacţia Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti faţă de sentinţa Curţii de Apel Ploieşti din data de 25 iunie 2009.
Bucureşti, 29.06.2009
Nr. 465
Către:
PREŞEDENŢIA ROMÂNIEI - Domnului Preşedinte Traian Băsescu
PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAŢILOR
- Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal
- Grupului parlamentar al Alianţei Politice a Partidului Social Democrat şi a Partidului Conservator
- Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal
- Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România
- Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale
- Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
- Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
- Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENAT
- Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal
- Grupului Parlamentar al Alianţei Politice a Partidului Social Democrat şi a Partidului Conservator
- Grupului Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
- Grupului Parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România
- Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
- Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
- Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă
- Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
- Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII - domnului George Maior
GUVERNUL ROMÂNIEI
- domnului Emil Boc - Prim ministru
- domnului Dan Nica - Viceprim-ministru şi Ministrul Administraţiei şi Internelor
- domnului Gheorghe Pogea - Ministrul Finanţelor Publice
- domnului Radu Berceanu - Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii
- domnului Cristian Diaconescu - Ministrul Afacerilor Externe
- domnului Adriean Videanu - Ministrul Economiei
- doamnei Ecaterina Andronescu - Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
- domnului Vasile Blaga - Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
- domnului Marian Sârbu - Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
- domnului Mihai Stănişoară - Ministrul Apărării Naţionale
- domnului Cătălin Predoiu - Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
- domnului Ilie Sârbu - Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
- doamnei Elena Udrea - Ministrul Turismului
- domnului Ion Bazac - Ministrul Sănătăţii Publice
- domnului Theodor Paleologu - Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional
- domnului Nicolae Nemirschi - Ministrul Mediului
- doamnei Monica Iacob Ridzi - Ministrul Tineretului şi Sportului
- domnului Constantin Niţă - Ministrul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri
- domnului Gabriel Sandu - Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
- domnului Victor Ponta - Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
- domnului Sorin Oprescu - Primar General
- domnului Mircea Raicu - Viceprimar General
Timp de 3 ani cazul Catedralei „Sfântul Iosif" a ajuns de notorietate publică depăşind graniţele României. Asupra ilegalităţii, inoportunităţii şi pericolului ce-l creează imobilul auto-intitulat „Cathedral Plaza" pentru vecinătăţi dar mai ales pentru Catedrală, monument istoric şi de arhitectură cu valoare naţională şi universală, cel mai important lăcaş al cultului romano catolic din România, s-au pronunţat deja Inspectoratul de Stat în Construcţii (Raportul ISC nr. 2910/10.05.2006), Senatul României (Hotărârile nr. 40/17.11.2006 şi nr. 05/11.02.2007), specialişti în domeniu, mass-media, personalităţi şi instituţii publice, Sfântul Scaun (chiar Papa Benedict al XVI-lea în persoană) şi peste 153000 de cetăţeni sub semnătură proprie.
S-a mai pronunţat şi Parlamentul Europei prin Declaraţia Scrisă nr. 054/septembrie 2007 semnată de 424 europarlamentari. La Comisia pentru petiţii a PE este activă petiţia noastră nr. 0067/2007 în care se arată clar că avizarea şi autorizarea construcţiei "Cathedral Plaza" s-a realizat cu încălcarea gravă a legislaţiei româneşti în domeniu dar şi cu încălcarea Convenţiei de la Granada, din 03 octombrie 1985, pentru protejarea patrimoniului arhitectural european, la care România este parte din anul 1997.
Nimic din toate acestea nu a contat în faţa Curtii de Apel Ploieşti, care a răsturnat în mod şocant sentinţa Tribunalului Dâmboviţa din 27.02.2009 de anulare a autorizaţiei de construcţie.
În data de 25.06.2009 Curtea de Apel Ploieşti a încununat şirul lung de ilegalităţi şi infracţiuni comise timp de 10 ani de reprezentanţii de vârf ai autorităţilor statului.
Prin validarea autorizaţiei de construire şi continuarea lucrărilor la acest imobil, lucrări ce erau oprite în 10 iulie 2007 de Tribunalul Dolj, s-a adăugat o nouă pată pe imaginea Justiţiei. S-a dat frâu liber astfel continuării distrugerii irecuperabile şi iresponsabile a patrimoniului cultural naţional, a monumentelor istorice, parte a patrimoniului arhitectural european.
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au decis "irevocabil", că se pot continua liniştit şi fără frică, toate fărădelegile ce s-au comis şi se înfăptuiesc zilnic în ministere, la primăria municipiului Bucureşti, la primăriile de sector şi în Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Au decis aceasta având în faţă toate dovezile, din care reieşea clar grozăvia ilegalităţii faptelor comise, pe parcursul a 6 ani, de arhitectul şef al capitalei, Adrian Bold, sub mandatele primarilor generali Traian Băsescu şi Adriean Videanu, şi gravele ilegalităţi comise la Primăria Sectorului 1 sub semnătura primarului Andrei Chiliman.
Judecătorii au avut dovezile de netăgăduit că Ministerul Culturii şi Cultelor este principalul vinovat de distrugerea sistematică şi ireparabilă a patrimoniului cultural. Prin Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, Ministerul în loc să protejeze monumentele istorice, cultele şi lăcaşele de cult, aşa cum legea îi impune, a devenit în fapt unul dintre importanţii promotori imobiliari, vârf de lance al "grupurilor de interese" ce ţintesc cu precădere zone importante din centrul istoric, zonele protejate şi zonele de protecţie a monumentelor istorice.
Curtea de Apel Ploieşti indirect a decis distrugerea patrimoniului cultural al capitalei permiţând ca la Primăria Capitalei să se poată concesiona în continuare ilegal, ca în 2002 şi 2005, "grupurilor de interese" fără licitaţie publică, terenuri din domeniul municipalităţii, chiar dacă acestea erau parcuri mici sau mari, că se pot falsifica şi promova ilegal documentaţii de urbanism în zonele construite protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor istorice.
Într-un total dispreţ al legii şi al ordinii de drept, desfiinţând hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, judecătorii Alexandrina Urleţeanu (preşedinte), Valentin Niţă şi Maria Pohoaţă ne-au arătat tuturora, încă o dată dacă mai era nevoie, rânjetul dispreţuitor de pe faţa descompusă şi schimonosită a instituţiilor "statului de drept" sub care este strivită zilnic marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări, conducând toate speranţele noastre din justiţie într-o înfundătură urât mirositoare.
Că acest lucru este adevărat, mărturie stau toate construcţiile înalte din oţel, beton şi sticlă, "piroane" deja înfipte lângă clădirea CEC şi Muzeul Naţional de Istorie a Oraşului Bucureşti, lângă Palatul Telefoanelor pe locul fostului Teatru Naţional, în imediata vecinătate a Catedralei Sfântul Iosif şi a Bisericii Armene, în Piaţa Victoriei şi pe Bulevardul Ion Mihalache, toate aflate în zone construite protejate şi în zone de protecţie a unor monumente istorice.
Judecătorii au hotărât „irevocabil" că se poate autoriza în continuare ilegal la primăriile de sector, construcţiile propuse de grupurile de interese în zonele construite protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor istorice, cu încălcarea flagrantă a legii nr. 422/2001 pentru protecţia monumentelor istorice, a legilor pentru autorizarea construcţiilor şi pentru urbanism şi amenajarea teritoriului şi cu încălcarea flagrantă a prevederilor Planului Urbanistic General aprobat al Municipiului Bucureşti.
Justiţia română a hotărât „irevocabil" că ISC, organism aflat în directa subordine a Guvernului, responsabil prin lege cu controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi cu disciplina în construcţii, va putea şi în continuare să asiste impasibil la toate aceste fărădelegi şi mai mult să-şi trimită reprezentantul la posturile de televiziune, cu zâmbetul pe buze ori de câte ori oameni nevinovaţi mor striviţi sub valurile de pământ scurmate de cupele lacome ale excavatoarelor investitorilor.
Aceeaşi judecători au creat „irevocabil" posibilitatea ca persoane ca fostul director Ştefan Damian de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti să aibă dreptul să emită sute de avize ilegale la cererea promotorilor imobiliari, a grupurilor de interese, a primarului Andrei Chiliman ce se substituie beneficiarului şi a celorlalţi primari de sector, transformând astfel MCCPN din singurul protector prin lege al culturii, cultelor şi patrimoniului cultural naţional, în cel mai agresiv dezvoltator şi promotor imobiliar din zonele construite protejate, chiar dacă legea 422/2001 şi legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - zone protejate, prevăd că lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de utilitate publica, de interes naţional.
Nu se uscase cerneala pe hotărârea irevocabilă din 25 iunie când, în miez de noapte, în plin centru istoric al capitalei, "zgârie norul" aflat la numai 7 m. de Biserica Armenească a fost cuprins de un violent incendiu, punând a doua oară la grea încercare monumentul istoric.
Sub torţa alimentată de zecile de milioane de dolari, ce au trecut prin nenumărate lacome mâini, Bucureştiul şi-a arătat faţa mutilată precum şi disperarea locuitorilor săi, spectatori la cearta interminabilă dintre autorităţi. Premierul Emil Boc aflat la faţa locului a declarat că după stingerea incendiului, la birou, se vor reanaliza toate autorizaţiile emise pentru aceste "piroane" ce sfâşie trupul mutilat al centrului istoric al capitalei.
A doua zi au fost striviţi de pământ încă doi muncitori, unul fiind scos mort, lângă cele două turnuri în execuţie în Piaţa Presei Libere. Nu cu mult timp în urmă mai muriseră 3 oameni striviţi în gropile scurmate fără măsuri de protecţie la mult disputatul pasaj de la Băneasa.
Domnilor, care aţi avizat şi autorizat această construcţie, încă dormiţi liniştiţi pentru că nu a murit nici o persoană în incendiul de la clădirea Millenium? Aţi locui liniştiţi în vecinătatea unei astfel de clădiri? Dacă ar fi fost casa dumneavoastră cea afectată, cum aţi reacţiona? Cu siguranţă aţi fi intransigenţi, aţi invoca zona de protecţie, aţi spune că o astfel de clădire nu îşi are locul în centrul istoric, că reprezintă pericol public, că nu are acces pe cele patru laturi pentru maşinile de pompieri, că nu vi s-a cerut acordul, că nu are acord de mediu, că la viitorul seism puternic riscaţi să muriţi sub dărâmături, că vă sufocă prin prezenţa ei ameninţătoare şi că v-a dat viaţa peste cap. Dar acum nu sunteţi cei afectaţi, pentru că locuiţi liniştiţi departe de astfel de creaţii a căror naştere nu era posibilă fără contribuţia dumneavoastră.
Acest spectacol macabru alimentat numai de lăcomie şi iresponsabilitate, în care sunt inutil pierdute vieţi nevinovate, umiliţi cetăţenii oraşului, iremediabil distrus patrimoniul cultural, terfelită imaginea ţării şi a justiţiei în exterior trebuie deîndată oprit. În primul rând trebuie oprite şi interzise aceste construcţii pericol public, în centrul capitalei.
Solicităm în mod public Guvernului să dispună prin Inspectoratul de Stat în Construcţii oprirea oricăror lucrări la construcţia Cathedral Plaza, pentru că şi această construcţie este pericol public. Catedrala Sfântul Iosif şi vecinătăţile sunt în grav pericol, datorită clădirii Millennium amplasată într-un spaţiu mult mai restrâns decât cel de la Armenească şi cu acces doar pe o singură stradă de 7 metri lăţime.
Ce se va întâmpla la un eventual incendiu sau cutremur în plină zi? Va mai putea instanţa de judecată să anuleze dezastrul?
Este evident că dacă această construcţie se va finaliza pe această stradă îngustă vor apărea suplimentar zilnic maşinile celor aproape 2000 de angajaţi în noile birouri şi în plus cele 200 de maşini care să aducă profit din garajele închiriate în cele 4 subsoluri.
Un studiu serios de impact ar fi arătat că nu este posibilă amplasarea unei astfel de construcţii în zonă, cu un spaţiu atât de redus, mai ales prin raportare la activitatea zilnică comercială, birouri, săli cineplex autorizate ilegal. În caz de calamitate miile de persoane aflate în acest imobil, sunt condamnate, călcându-se în picioare, când disperaţi vor încerca să se salveze. În acel moment credincioşii şi preoţii aflaţi în Catedrală vor avea aceeaşi soartă.
Această construcţie este avizată ilegal, fără expertiză tehnică impusă premergător autorizării care să arate dacă această construcţie interacţionând cu celelalte din vecinătate le va influenţa devastator la viitorul cutremur puternic de altfel aşteptat. în locul acestor expertize s-a depus de investitor spre autorizare un document fals, o pseudo expertiză. Elaboratorul acesteia ing. Traian Popp a recunoscut acest lucru în luna mai 2006 la investigaţiile făcute de comisia specială a ISC.
Observatorul Seismic "A. Bina" din Italia, integrat în reţeaua internaţională, a făcut un studiu în lunile iulie şi august 2007, după oprirea lucrărilor, prin măsurători de vibraţii în vecinătatea noului imobil şi în Catedrală. Concluziile sunt devastatore, noul imobil prin interacţiune va influenţa iremediabil Catedrala şi vecinătăţile în timpul unui cutremur puternic.
Noua construcţie nu are acord de mediu şi, lucru mult mai grav, nu corespunde cerinţelor impuse pentru protecţia la incendiu. Nu există acces pe latura către Catedrală şi nici pe latura către Biserica Calvină, pentru maşina de pompieri. Rezervorul de combustibil lichid este lipit de gardul nostru la nici 5 m. de Catedrală.
Construcţia nu are avizul Serviciului Român de Informaţii. Mărturie stau adresele directorului SRI, nr. 10966/26.06.2006, 10999/03.07.2006 şi adresa Biroului de relaţii cu publicul a SRI nr. 76737/05.05.2006.
Construcţia a fost ilegal autorizată la Primăria sectorului 1, lipsind acordul notarial al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, aşa cum expres cerea certificatul de urbanism nr. 1973/83/ B/5701/13.06.2005. În anul 2001 Arhiepiscopia noastră şi-a retras acceptul de principiu dat printr-o simplă scrisoare în noiembrie 1999. În mod repetat între luna aprilie 2001 şi anul 2005 ARCB a anunţat că se opune acestei construcţii datorită faptului că nu primise asigurările cerute pentru Catedrală, iar lucrările din şantierul Băncii Egnatia, aflat vis-a-vis de Catedrală, provocaseră fisuri în pereţii construcţiilor învecinate de care noua bancă se alipea. Apoi, în mod repetat ARCB prin scrisori adresate autorităţilor competente în avizare şi autorizare, s-a opus realizării noului imobil, datorită groaznicului accident petrecut la Biserica Armenească, provocat de o construcţie similară celei ce se dorea lângă Catedrală.
ARCB nu a dat niciodată un acord notarial, aşa cum legea expres prevede, nici înainte de anul 2005 şi nici după aceea, aşa cum impunea Certificatul de urbanism nr. 1973/83/ B/5701/13.06.2005.
Am atras atenţia primarului general Sorin Oprescu încă din luna iulie anul trecut că cele două contracte de concesiune încheiate cu investitorul Millenium in anul 2002 si 2005 sunt ilegale de la bun început fiind încălcată obligaţia de ofertare prin licitaţie publică. Primarul general tace, după ce în campania electorală a promis că va scoate la iveală toate ilegalităţile comise cu terenurile aflate în domeniul public al municipalităţii.
Întrucât contractele nu au respectat procedura licitaţiei publice şi, datorită clauzelor contractuale operează nulitatea de drept, însemnând în fapt că parte din clădire este amplasată ilegal pe 186 m.p. din terenul municipalităţii. Aceste terenuri puteau fi date, însă, în concesiune fără licitaţie publică, conform legii, pentru protecţia monumentelor istorice în particular pentru protecţia Catedralei.
Solicităm, public, pe această cale:
- Redeschiderea anchetei cu privire la acest imobil şi întreaga procedură de avizare şi autorizare, atât de către Guvernul României, cât şi de o Comisie de anchetă a Senatului.
- Retragerea de către toţi avizatorii responsabili ai avizelor şi acordurilor date cu încălcarea sau interpretarea abuzivă a legii.
- Redactarea imediată a unui proiect de expropriere pentru cauză de utilitate publică şi de interes naţional şi aprobarea acestuia în regim de urgenţă.
- Înăsprirea condiţiilor de autorizare a executării de construcţii în zonele construite protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor istorice.
- Este absolut necesar ca legea nr. 422/2001 să fie respectată cu stricteţe, iar dispoziţiile acesteia să fie aplicate cu prioritate ori de câte ori este necesară autorizarea în zonele istorice, în zonele construite protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor istorice.
În acest sens este obligatorie armonizarea legii nr. 50/1991 pentru autorizarea construcţiilor cu legea nr. 422/2001 pentru protecţia monumentelor istorice şi nu invers aşa cum îşi doresc vinovaţii . - Competenţa de emitere şi eliberare a autorizaţiilor de construire trebuie dată exclusiv unor organe reprezentative ale locuitorilor, cum sunt Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti aşa cum Legea 422/2001 deja prevede la Art. 48-d). Datorită importanţei pentru viaţa prezentă şi istoria clădită, un astfel de act nu putea şi nu poate fi lăsat la îndemâna unui organ unipersonal ci trebuie să fie exclusiv a unui organ colectiv.
Dacă şi la această intervenţie nu veţi da curs, nu veţi lua nici o măsură concretă şi nu veţi rezolva definitiv această problemă a oraşului, refuzând şi dumneavoastră să puneţi în aplicare ceea ce Senatul României a solicitat prin Hotărârile nr. 40/17.11.2006 şi nr. 5/23.02.2007 şi Parlamentul Europei prin Declaraţia scrisă nr. 0054/septembrie 2007, semnată de 424 europarlamentari, veţi deveni părtaşi la pierderea multor vieţi omeneşti, pentru că nu trebuie să uităm ca Bucureştiul, este capitala europeană cu cea mai mare vulnerabilitate seismică. Veţi fi de asemenea părtaşi la opera de distrugere a patrimoniului istoric naţional, şi ne veţi duce la periferia Europei, văduvind-o de valorile culturale româneşti, parte a valorilor europene.
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti
prin
Mons. Dr. Cornel Damian
Episcop Auxiliar de Bucureşti
Citează acest articol pe site-ul tău
Pentru a crea o legătură către acest articol pe site-ul tău
copiază acest text de mai jos în pagina ta.
Cum va arăta pe site-ul tău:
Marţi, 30 Iunie 2009
Scrisoare deschisă către toate autorităţile române ce cuprinde reacţia Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti faţă de sentinţa Curţii de Apel Ploieşti din data de 25 iunie 2009. ...
















Actualitate
Netscape
Yahoo
Googlize this
Facebook