Iubiţi fraţi şi surori,

Ultimele Scrisori din epistolarul paulin, despre care aş vrea să vorbesc astăzi, sunt numite Scrisori pastorale, pentru că au fost trimise unor figuri de păstori ai Bisericii: două către Timotei şi una către Tit, colaboratori foarte apropiaţi ai sfântului Paul. În Timotei, apostolul vedea aproape un alter ego; de fapt, i-a încredinţat misiuni importante (în Macedonia: cf. Fap 19,22; la Tesalonic: cf. 1Tes 3,6-7; la Corint: cf. 1Cor 4,17; 16,10-11), şi apoi a scris despre el un elogiu măgulitor: "Eu nu am pe nimeni atât de apropiat sufleteşte care să se îngrijească cu atâta sinceritate de problemele voastre" (Fil 2,20). Conform Istoriei ecleziastice a lui Eusebiu din Cezareea, din secolul al IV-lea, Timotei a fost apoi primul episcop de Efes (cf. 3,4).

Iubiţi fraţi şi surori,

Între scrisorile din epistolarul paulin, există două, cele către coloseni şi către efeseni, care într-o anumită măsură se pot considera gemene. De fapt, şi una şi cealaltă au moduri de a spune care se găsesc numai în ele, şi s-a calculat că peste o treime din cuvintele din Scrisoarea către Coloseni se găsesc şi în Scrisoarea către Efeseni. De exemplu, în timp ce în Scrisoarea către Coloseni se citeşte literalmente invitaţia "îndemnaţi-vă unii pe alţii în psalmi, în imnuri şi în cântări spirituale; cântaţi lui Dumnezeu, mulţumindu-i în inimile voastre" (Col 3,16), în Scrisoarea către Efeseni se recomandă la fel "vorbind între voi în psalmi, imnuri şi cântări sfinte, cântând şi intonând psalmi în inimile voastre" (Ef 5,19).

Iubiţi fraţi şi surori,

În această primă Audienţă generală din anul 2009, doresc să vă adresez tuturor urări călduroase pentru noul an abia început. Să însufleţim în noi angajarea de a deschide lui Cristos mintea şi inima, pentru a fi şi a trăi ca adevăraţi prieteni ai lui. Compania lui va face în aşa fel încât acest an, chiar cu dificultăţile sale inevitabile, să fie un drum plin de bucurie şi de pace. De fapt, numai dacă vom rămâne uniţi cu Isus, anul nou va fi bun şi fericit.

Iubiţi fraţi şi surori,

Urmându-l pe sfântul Paul am văzut în cateheza de miercurea trecută două lucruri. Primul este că istoria noastră umană de la începuturi este poluată de abuzul libertăţii create, care vrea să se emancipeze de voinţa divină. Şi astfel nu găseşte adevărata libertate, ci se opune adevărului şi, prin urmare, falsifică realităţile noastre umane. Falsifică mai ales relaţiile fundamentale: cea cu Dumnezeu, cea dintre bărbat şi femeie, cea dintre om şi pământ. Am spus că această poluare a istoriei noastre se răspândeşte asupra întregului său ţesut şi că această lipsă moştenită a crescut şi acum este vizibilă pretutindeni. Acesta era primul lucru.