Suntem în luna mai, lună dedicată în mod deosebit Preasfintei Fecioare Maria, pe care Apostolul Paul o cinsteşte şi o aminteşte în scrisoarea către Galateni: „Dar când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul său născut dintr-o Femeie, născut sub lege, pentru a-i răscumpăra pe cei care erau sub lege, pentru ca să primim adopţiunea de fii" (Gal 4,4-5). Este cea mai veche mărturie din Noul Testament cu privire la Maria (anul 50 d.C.). Deşi nu este explicită, această mărturie prezintă, totuşi, primul strat al mesajului Noului Testament cu privire la Preasfânta Fecioară Maria. Această mărturie este foarte preţioasă pentru că, oricât de sobră ar fi, ea afirmă că persoana Mamei lui Isus este legată în mod vital de planul de mântuire al lui Dumnezeu.

În articolul precedent am considerat misterul mântuirii în scrisorile sfântului Apostol Paul. Ar fi trebuit să continui această temă, dar având în vedere că în această lună celebrăm Misterul Pascal, Patima, Moartea şi Învierea lui Isus, consider oportun să vorbesc despre Misterul Pascal şi, în mod deosebit, despre Moartea şi Învierea lui Isus.

Pentru că era şi cetăţean roman, apostolul Paul a cerut să fie judecat de către Cezar. Din Cezareea a fost dat pe mâna unui sutaş, numit Iuliu, care trebuia să ajungă cu el în Italia, la Roma, pentru a fi judecat.

Au pornit cu o corabie pe lângă coastele Asiei, iar la Sidon, Paul, prin bunăvoinţa lui Iuliu, a putut să meargă şi să-i salute pe fraţii din această comunitate.

Întors din a treia călătorie misionară, apostolul Paul a fost primit cu mare bucurie de către apostolul Iacob şi de către fraţii prezenţi la Ierusalim. Această bucurie însă, în curând, avea să se transforme în suferinţă.

Iudeii prezenţi la Ierusalim auziseră toate câte le făcuse Dumnezeu prin Paul, cum îi convertise pe mulţi dintre iudei, ca şi pe unii greci, dar şi din alte neamuri.