Oricât de mult am pregăti de cu seară toate cele necesare pentru ca a doua zi dimineaţa să „decolăm" cu toţii de acasă în  condiţii optime, în ultima vreme se întâmplă mereu câte ceva care „condimentează" - mai intens sau mai puţin - minutele de start, atât de preţioase în acest moment al zilei. Ştim - şi ne repetăm neîncetat - că e nevoie de răbdare şi că exerciţiul răbdării îl începem, încă din primele ore ale zilei, fiecare dintre noi - grăbit spre drumul său: eu şi soţia la serviciu şi copiii la şcoală.

Răbdarea este o virtute pe care am deprins-o „siliţi de împrejurări", cum spune un prieten al nostru.

Iunie nu este numai luna în care cireşele se pârguiesc rostogolin-du-se  în panere aurii, sau transformându-se în cercei ruginiţi la urechile micilor culegători şi degustători, ci şi luna în care începe vacanţa: odihnă binemaritată pentru dascăli şi o adevărată feerie pentru toţi şcolarii.  Clopoţelul a sunat pentru ultima oară, iar apoi       s-a aşezat cuminte şi tăcut pe un raft, până la toamnă.  Serbări şcolare, flori, coroniţe, lacrimi de fericire, suspine de uşurare, dar şi emoţii pentru cei ce au de susţinut examene.  Bunicuţele harnice primenesc odaia cea bună şi coc plăcinte cu poame zmeurii pentru nepoţeii mai bătrâni cu un an.

Ca în fiecare şcoală, şi la Centrul Educaţional "Sfânta Faustina", din cadrul spitalului Marie Curie, a sosit vacanţa. În timpul anului şcolar, copiii internaţi au putut să-şi continue studiile, chiar dacă o evaluare a fost făcută între două intervenţii chirurgicale, o teză după şedinţa de citostatice şi un test în prizonieratul unui aparat gipsat.

Sunt cuvintele unui cântec, aflat în topul preferinţelor celor mici care au petrecut „vara împreună" - şi chiar deducem pentru ce textul acesta este iubit de copii: dacă măcar pentru o zi părinţii ar fi copii, i-ar înţelege mai bine.

Pentru trei zile, şi nu doar pentru una singură, în mai multe parohii copiii au petrecut „vara împreună". Părinţii le sunt recunoscători parohilor, animatorilor care s-au implicat, cu atâta dăruire, în acest dar făcut copiilor - dar şi familiilor - în câteva zile toride de vacanţă a celor mici.

Ceva despre aripi

Lumea ni se aşterne brăzdată de drumuri care tind să fie mereu mai confortabile şi îmbietoare, dar care sunt destinate aripilor doar atunci când legile fizicii o impun. Descoperi însă că poţi străbate, înaripat, chiar şi cele mai banale şosele, în autocarul care te poartă spre sanctuar: eşti pelerin, trăieşti în mod practic condiţia filozofică a oricărui om, aceea de a fi trecător pe pământ, dar cu deosebirea că îţi asumi această trecere spre a o sfinţi. Priveşti spre Cel de sus, cu aripile credinţei, îl cauţi pe Dumnezeu şi i te încredinţezi cu aripile rugăciunii.

Autocarul presară pe kilometrii de drum rugăciuni şi cântece sacre...şi drumul e lung până la Cacica,  sanctuarul Mariei din verdele Bucovinei, rupt parcă dintr-o dimineaţă de rai.